Fiecare mireasă merită să se simtă absolut superbă, elegantă și încrezătoare în cea mai importantă zi din viața ei. Iar noi suntem aici să te învățăm cum să faci acest lucru!
Începând cu pregătirile de dimineața, îmbrăcată într-un halat de mireasă cu bun gust, dar și sexy în același timp, ciocnind un pahar de șampanie împreună cu domnișoarele de onoare, și până în momentul în care vei rupe pantofii de mireasă pe ringul de dans.

Sunt pregătirile într-un halat de mireasă un trend? Absolut! Acesta este și motivul pentru care am realizat încă un articol foarte util, doar pentru tine.
Iar în 2023, selecția de halate se extinde la modele boho sau vintage, intime, dar și decente, rochii de baie dantelate, halate de mireasă lungi cât și scurte, halate albe din satin sau mătase și desigur, posibilitatea de a le personaliza.
Atât tu, cât și domnișoarele tale de onoare veți arăta absolut fabulos la prima ședință foto din ziua nunții, sau poate ai ales una dintre ideile noastre pentru petrecerea burlăcițelor. Indiferent de planurile voastre, suntem siguri că veți distribui fotografiile pe Instagram iar prietenii voștri le vor adora.
Dar, cum în anumite situații, alegerile pot fi copleșitoare când vine vorba de organizarea nunții, suntem aici să-ți sugerăm câteva dintre modelele noastre favorite, pe care le-am adunat de pe internet într-un singur articol:
Halat de Mireasă Vintage cu Dantelă
Preț: 1149 ron

Halat de Mireasă Boho
Preț: 1149 ron

Halat Lung de Mătase
Preț: 335 ron

Halat de Mireasă Scurt din Voal
Preț: 279 ron

Halat de Mireasă din Satin
Preț: 229 ron

Halat Lung din Satin Alb
Preț: 139 ron

Halat cu Dantelă și Cordon
Preț: 249 ron

Halat de Mireasă Lung din Dantelă
Preț: 219 ron

Halat Lung din Voal Dantelat
Preț: 189 ron

Halat de Mireasă cu Dantelă
Preț: 499 ron

Halat Sexy de Mireasă
Preț: 224 ron

Halat de Mireasă cu Pene
Preț: 229 ron

Capot de Lux Bonnie
Preț: 185 ron

Halat de Mireasă Scurt cu Dantela
Preț: 299 ron

Halat de Mireasa Personalizat
Preț: 149 ron

Tips: Poți lua halatul de mireasă cu tine în luna de miere, pentru un set de fotografii senzuale cu o priveliște memorabilă.